Erou rămas în timp – o viaţă ţesută din amintiri

O „mână” de om îmbrăcat modest după portul moldovenilor, „de ninge de plouă”(vorba scriitorului) mereu face câte ceva. Aşa îl ţin minte vecinii, rudele, familia. Copii deseori îl numeau trăistuţa cu poveşti şi nu pentru că cunoştea multe poveşti dar pentru că mereu avea pregătită câte o relatare despre timpurile războiului. Şi o făcea nu pentru că nu avea alte teme de discuţii ci pentru că războiul a lăsat o „ brazdă” mare şi adâncă în conştiinţa lui. Mereu găsea timp să vorbească (lucru care îi plăcea ) cu oricine întâlnea în cale. Permanent era gata să polemizeze orice subiect şi să facă glume pe seama cuiva şi chiar pe seamă proprie. Nimeni nu-şi aminteşte să-l fi văzut şezând vreodată doar dacă nu era pus pe vorbă cu cineva sau nu ieşea cu animalele la păscut. Acum cinci sau şase ani în urmă la fiecare dată de 9 mai îl puteai întâlni pe stradă cu un buchet de flori în mână şi cu pieptul plin cu medalii meritele care i-au mai rămas.

Vasile Golban născut în anul 1925, alături de fratele său geamăn, este cel mai mic copil în familie şi unicul dintre fraţi care mai este în viaţă.

Copilăria şi-a petrecut-o ca toţi copii de pe acele timpuri. A învăţat doar 7 clase în România, doar că  tinereţea i-a fost umbrită de război. Îşi aminteşte de acele vremuri cu greu, şi nu numai pentru ca a ajun la o vârstă de 87 ani dar şi pentru că războiul i-a lăsat multe amintiri amare. A fost luat la război împreună cu fratele geamăn doar că Vladimir(fratele) s-a îmbolnăvit şi a fost coborît la o gară aşa că mai departe avea să meargă singur.

- În vremea războiului a fost tare greu. A fost o perioadă când nu mai ştiam dacă  vedem mâine lumina zilei. Aveam doar 16 ani când am fost luat la război, şi timp de patru ani am  cutreierat toată Uniunea Sovietică. Am fost dus împreună cu alţi tineri mai întâi la, Nicolaeva în Ucraina şi deja de acolo ne-au dus la front în Polişa. După un timp am fost trimişi într-un orăşel lângă marea Caspică, nu-mi mai amintesc cum se numea şi de acolo din acel orăşel am fost luaţi să luptăm în Künisberg, unde luptam atunci când a fost cucerit Berlinul.

În timpul luptelor am fost rănit de mai multe ori. O perioadă îndelungată am stat în spitalul din regiunea Poltava, oraşul Melgorod. Acum am rămas cu pecetea acelor zile şi mă bucur că am rămas viu. Rudele îşi amintesc şi de alt caz când eroul nostru a fost rănit.

- Unchiul Vasile este fratele mai mic al tatălui meu şi mereu ne povestea câte ceva despre război, aşa în una din amintiri ne-a relatat cum în timpul unui bombardament a fost îngropat cu pământ. Erau acolo, ne zicea moş Vasile soldaţi ruşi care îi strigau „ prîgai sînoc!” (sari fiule) doar că el nu cunoştea limba rusă aşa că…

Norocul la găsit pe eroul nostru în chipul acelor soldaţi care nu l-au lăsat să moară. După război el a mai rămas să facă armata încă 2 ani.

- Îmi amintesc,  când a sfârşit războiul, ne-au trimis acasă. Eu eram tânăr şi nu ştiam unde şi în ce direcţie să mă duc ca să ajung acasă, dar am ajuns…  Erau cele mai frumoase zile din viaţa mea, mă întorceam la baştină.

De toate a avut în viaţă, a trecut şi prin foame, o perioadă grea de care nu vrea să vorbească pentru că toţi cunosc acel an 1946, fie din proprie experienţă fie auzită de la familie rude vecini. Întors în localitatea natală Vasile Golban  s-a căsătorit şi a început a lucra mai întâi la fermă după care la brigadă iar când a văzut că li se plătea puţin a mers şi a învăţat meseria de tractorist. Ca tractorist a muncit mulţi ani. A muncit fără să se plângă de soartă, a fost omul care mereu avea nevoie de ocupaţii şi nu se plictisea niciodată.  

Vecinii şi rudele vorbesc despre el cu zâmbet. Mai toate amintirile legate de eroul nostru sunt plie de optimism.

Acum ajuns la bătrâneţe moş Vasile a rămas doar cu acele merite şi cu istoriile sale de pe vremea celui de al II- lea război mondial.

Astăzi, tatăl, bunicul şi străbunicul Vasile Golban este mai mult o umbră care poate doar să-şi permită câte o primblare în jurul case şi să ducă dorul zilelor când se trezea o dată cu cântatul cocoşilor punea sapa în spate şi cutreiera toate dealurile.

Şi bun şi rău, al nostru este…

Data de 6 mai este o zi de sărbătoare pentru toţi locuitorii oraşului Sângerei. Pe lângă faptul că, creştinii ortodocşi îl sărbătoreşte pe sfântul Gheorghe care este ocrotitorul oraşului nostru, toţi sîngereienii vor sărbători hramul sau ziua oraşului.

Sunt 426 ani de la fondarea acestui orăşel care a suportat multe schimbări rele şi bune şi a ajuns uite aşa cum îl vedem astăzi. Cu străzi pavate pe alocuri, cu drumuri de ţară, cu gunoişti pe la periferii, cu centre culturale, un parc bine amenajat şi cu locuitori binevoitori. Nu ne vom opri să discutăm despre istoria oraşului, aceasta, la dorinţă, poate fi citită din cărţile oferite de bibliotecile noastre, la moment mai mult ne interesează opinia oamenilor vis a vis de aspectul oraşului Sângerei. Primul răspuns la întrebarea noastră „ Care este părerea dumneavoastră despre oraşul Sângerei?”, adresată unui locuitor al orăşelului nostru am primit un răspuns laconic dar care stă la baza tuturor celorlalte răspunsuri primite „ crasivîi no greaznîi” (frumos dar murdar). Se pare că majoritatea oamenilor sunt preocupaţi de curăţenia sau lipsa acesteia în oraş. Marea majoritate au dat un „plus” frumuseţii oraşului Sângerei doar că era însoţit de acel „minus” care este curăţenia. Iată ce spun oamenii în legătură cu acest aspect al oraşului nostru:

-         Sângerei este un oraş destul de frumos, prosper, dar ar trebui de atras atenţie mai mult la curăţenie.

-         În comparaţie cum a fost, acum este mai frumos. Bucură faptul că agenţii economici îşi îndeplinesc bine obligaţiile referitoare la aspectul şi dezvoltarea oraşului. La capitolul ce-ar mai trebui de adăugat pot spune că, dacă fiecare din noi ar avea simţul răspunderii, am conştientiza că trebuie să fie curat, şi în primul rând asta se referă la tineri, atunci am avea şi un oraş curat şi frumos.

-         Vreau să zic că în ultimul timp conducerea raionului atrage o mare atenţie amenajării oraşului. Schimbările chiar sunt pe faţă, centrul oraşului este bine amenajat. Mai rău stau lucrurile cu periferiile oraşului acolo unde mai vedem gunoişte pe malul râului Ciuluc, şi aş zice că ar trebui un raid de făcut prin tot oraşul pentru al aduce la starea normală din punct de vedere ecologic.

Problema ecologiei oraşului rămâne a fi una actuală despre care toţi vorbim şi mai puţin acţionăm. În viziunea oamenilor avem un oraş frumos care are nevoie de mai multă curăţenie.

De ce mai are nevoie oraşul pentru a fi unul eflorescent la fel am aflat din discuţiile cu locuitorii Sîngereiului:

-         Ceea ce trebuie de făcut în oraşul nostru sunt drumurile străzilor mici. Este bine că strada centrală este frumoasă dar să ne gândim şi la celelalte drumuri, este foarte greu să circulăm mai ales atunci când plouă. Şi atunci mă întreb cine ar trebui să se ocupe de reparaţia acestor drumuri, noi locuitorii sau… În rest totul este bine, e frumos e amenajat şi curat.

-         În ceea ce priveşte ce ar mai trebui de realizat eu zic că ar trebui nişte centre culturale pentru tineri aici nu mă refer la baruri sau discoteci pe la terase unde se vând băuturi alcoolice dar centre cu programe educative dedicate tinerilor şi cu participarea acestora.

-         Oraşul Sângerei s-a mai îmbunătăţit puţin s-a mai înfrumuseţat, este mai curat că până acum era o mizerie peste tot acum îmi pare mai bine. Totodată eu cred că populaţia ar trebui să cunoască ce se întâmplă în oraş şi nu doar din sursele mass – media. Autorităţile locale ar trebui să facă adunări publice ca oamenii mai ales de la sat care nu prea sunt la curent cu ce se întâmplă în oraşul nostru.

-         Dacă vorbim despre aspectul oraşului nostru este cert că arată mult mai bine acum în comparaţie cu 5-6 ani în urmă. Evident se pot face mult mai multe schimbări ca de exemplu poate e cazul să se înverzească mai mult şi să se deschidă mai multe secţii pentru tineri asta în viziunea mea ar duce la o dezvoltare a oraşului. Eu cred că odată cu creşterea unei noi generaţii de tineri vor apărea noi idei de îmbunătăţire a oraşului Sângerei.

Dacă se vor repara toate drumurile, se v-a face ordine şi în suburbiile oraşului, se vor deschide mai multe centre culturale pentru tineri sau dacă vom avea mai multe spaţii verzi oraşul Sângerei v-a fi unul mai frumos mai prosper, v-a merge cu paşi siguri spre dezvoltare şi poate în câţiva ani, vom realiza un vox cu locuitorii oraşului nostru şi vom spune: „ Oraşul Sângerei este cel mai frumos cel mai curat şi cel mai înfloritor oraş din Republica Moldova”.

* * *

Uneori îmi place să răsfoiesc câte o carte. Vreau să mă înţelegeţi corect, eu fac o diferenţă între a citi o carte, a răsfoi o carte şi a căuta imagini într-o carte. Şi când spun îmi place uneori să răsfoiesc câte o carte mă refer la ideea de a citi selectiv câte ceva. În mare parte mă pasionează poezia. Nu are mare importanţă dacă este clasică dacă este scrisă de un poet autohton sau dacă face parte din poezia rusească(deşi trebuie să recunosc că îmi place poezia rusă) important e să te „trezească”. De obicei lecturînd o poezie ce facem? Citim rândurile, căutăm rima şi figurile de stil frumoase(care ulterior le vom folosi într-o discuţie sau alta) şi dacă ne place cum sună atunci zicem că e frumoasă. În această privinţă eu am alt concept, pentru mie poezia e frumoasă atunci când spune ceva. Nu doar cît de frumoasă este dimineaţa de mai sau cît de norocos este iubitul că în sărutări a fost trezit de  iubită. Îmi place să citesc printre rânduri, să încerc să înţeleg ce a vrut să spună autorul(evident de cele mai multe ori interpretez cele scrise în felul meu) şi la drept vorbind mi se mai întâmplă ca un vers sau altul să rămână o taină pentru mine.

Cu toate aceste analize  voi zice doar că, poezia rămâne a fi poezie uneori cu rimă alteori în vers alb uneori despre natură alteori despre dragoste, poezie viaţă şi moarte.

P.S. În una din zile pe când mă plictiseam la serviciu am găsit o carte cu poezii pe care am citit-o şi din care mi-a plăcut două poezii pe care le recomand şi vouă.

Comând

Pavel Boţu

Şi-a dat obştescul său sfârşit. Defunctul

Urma să fie dus de funerar cortegiu

La ora zisă, care puse punctul

Şi-avea păcatele să le dezlege.

Ştiam că va rosti la parastasu-i

O slovă omul cel îndurerat.

Şi că-l va scoate muzica din casă, -

Se întâmplase-un vajnic răposat.

Că-ndoliată-L va petrece o lume

Din mahalaua vieţii, negreşit.

Ştiam, ce-o fi şi cum va fi anume.

Un lucru nu ştiusem: că a trăit…

Pecetea faptei

Mihai Rusu

Sub semnul interesului mărunt

A fost bătută lumea lung şi crunt…

Cu-acele ere şi cu-acel trecut

Istoria arhiva şi-a umplut

Şi-ntruna ai pământului copii

Vor fi păscuţi de-un colb de nostalgii,

Căci visele se frâng precum s-au frânt

Pe funia aceasta de pământ

Şi drumul nostru coborând din ieri,

Tai-o pădure deasă de dureri

Şi cît ai vrea, şi cît te-ai strădui,

Nu poţi pădurea asta ocoli

Că se desface-n faţă ca un ghem

Şi noi înaintăm şi-naintăm

Rupând hăţiş mai dând peste vecin

Şi el ca vai de dânsul plin de chin.

Mereu grăbiţi, mereu alunecând

De unde să-ţi mai treacă chip de gând

Că orice pas printre acei copaci

Este pecetea faptei care-o faci ?..

P.Z.

“Creşteţi şi îmulţiţi-vă” a spus Dumnezeu. Se pare că omul secolului al 21-lea a uitat de acesta, tot mai des ajungând să-şi programeze o familie. Cifra de 1sau 2 este cea mai des întîlnită la capitolul copii:

-Nu naştem mai mulţi copii ca nu vom avea cu ce să-i creştem,

-Suntem o ţară săracă şi de aceea nu ne putem permite mai mult de 2-3 copii

-Decât să ai o mulţime de copii şi să sufere de neajunsuri mai bine doar unul.

Acestea sunt de fapt explicaţiile cu care operează deobicei oamenii.

Dacă apelam la statistică atunci observăm o descreştere a natalităţii în raionul Sângerei şi în întrega republică.

Pentru a limpezi cumva lucrurile am apelat şi la statisticile cu referire la naşterile din 2011 astfel

într-o perioada de noua luni în raionul nostru s-au înregistrat un nr. de 432 nasteri. Comparativ cu anul 2010, în care s-au înregistrat 415 naşteri, se vede o uşoară creştere.

Nu întotdeauna naşterile decurg bine, conform datelor oficiale în anul 2011 au fost naşteri cu maladii renale 6 % , cu maladii cardiace 3%, 6 naşteri premature ce alcatuieste 1,3%, naşteri operative 25 la numar dintre care 5 prin operaţii cezariene 4,6%. Un caz mai special a fost o naştere cu hemoragie, mai mult de un litru de sânge, din fericire şi copilul şi mama sunt bine.

Un fenomen mai rar întîlnit dar totuşi prezent în raionul Sângerei este naşterea la domiciliu.

Într-o perioadă de nouă luni s-au înregistrat 9 cazuri de astfel de naşteri. Această cifră a crescut şi ea comparativ cu anul 2010 în care s-au înregistrat 7 naşteri la domiciliu. Cu o excepţie care reprezintă un caz aparte, toate mamele au fost spitalizate indiferent că au născut acasa, la oficiul medical sau în ambulanţă.

Cele mai multe naşteri se înregistrează la femei cu vîrsta cuprinsă între 19-35 ani.

Tot statistica ne arată că în aceeaşi perioadă de timp numărul avorturilor au atins cifra de 162. Dintre care  3 avorturi la tineri(pînă la vîrsta de 19 ani), mai mari de 12 săptămîni a fost un singur avort iar sub 12 săptămâni 103 avorturi.

Aceaste cifre îngrijorează şi ne demonstrează faptul că încet „Moldova moare”.

 

 

Prost de draga dimineaţă

Mi se întîmlă adesea să văd oameni(atît bărbaţi cît şi femei) în stare de ebrietate şi de fiecare dată rămîn stupefiată şi nedumerită întrebîndu-mă pînă unde poate ajunge prostia omului.

Beat de dimineaţă.

Pentru poporul nostru este ceva firesc ca petrecerile să dureze pînă în zorii zilei iar la sfîrşitul acestora să te tîrăşti pe brînci pînă acasă sau dacă nu ai putere poţi să-ţi faci culcuş sub unul din pomii de pe stradă.

Deşi vorbesc la general totuşi îmi stă ţintuit  în memorie „tabloul” unui homosapiens care avea mai mult înfăţişarea unui animal(la propriu şi nu la figurat). Cînd spun animal  rog să nu o luaţi pe cont propriu şi mai ales să nu vă suparaţi la urma urmei chiar şi Eugene Delacroix spunea ” Omul este un animal social care îşi detestă semenii„.

Păi uite ca să revin la „tablou” acesta derula cam în felul următor:

-bărbat de vre-o  40-50 ani în cămaşă albă( a fost cîndva albă), în pantaloni gri (deşi nu-mi prea dau seama daca erau de culoare gri sau preluase culoarea asfaltului), nepieptanat şi însoţit de un miros capabil să doboare doi oameni cu o singură suflare.

- bărbatul stă lungit ca la plajă făcînd tentative de a se ridica.

- personajul nostru a ajuns la rezultate deja stă în poziţia unui patruped.

-  în sfîrşit ne-am ridicat în picioruşe şi ultimul cadru

- să ne mai odihnim la iarba verde.

Uite aşa o istorie întregă de transformare a unui om în animal şi invers. Probabil o fi mai stat acolo înca mult nu am avut timp să îi ţin companie şi aici mă întreb, pînă unde poate ajunge prostia omului?

Nu-mi place ideea de a judeca ceva sau pe cineva în dependenţă de impactul minorităţii. Datorita unor asemenea „minuni” lumea ne consideră consumatori înfocaţi a bauturilor alcoolice. Nimeni nu va sta să cerceteze o societate pentru a-i da o marcă, suntem judecaţi după ceea ce se vede, şi… ce să facem dacă de draga dimineaţă întîlnim asemenea persoane?

Sărbători- fantome

Dacă răsfoim întămplator “calendarul” amintirilor” ne dăm seama că există un mare lapsus  pentru data de 27august- 31 august.

Noroc de istorie care îţi spune că în aceste două zile Republica Moldova sărbătoreşte două sărbători naţionale: “20 ani de Independenţă a Republicii Moldova” şi sărbătoarea naţională “Limba Noastră cea Romînă”

Aceste două sărbători au trecut ca o fantoma prin oraşul Sîngerei, nevazută şi neauzită aproape de nimeni.

A cui este vina?

Nu cred că aceasta cade pe umerii celor care au aşteptat cu nerabdare tradiţionalul concert de dimineaţă sau nelipsitul joc din fiecare an.

Tradiţia anul acesta şi-a întors spatele împreună cu cei care, nu demult, au făcut atît de multe şi dulci promisiuni. Vocea poporului se face insa, auzită şi în legătură cu aceste evenimente.

“Anul acesta nu s-a organizat absolut nimic nici măcar “narodnoe guleanie” ca în  ceilalţi ani”; “Ce să spun, eu n-am văzut nimic să se facă”; “Nustiu ce sa organizat eu nici macar nu am ieşit din casă dar prietena mi-a spus că Liceul Mihai Eminescu  a organizat o sărbătoare de ziua limbii”; Nustiu ce sa organizat la voi in oras dar in satul meu(este vorba de satul Copaceni) la casa de cultura s-a organizat o manifesare si concert, etc.

Nu vă deranjaţi dragi autoritaţi locale. Cetăţenii oraşului Sîngerei şi-au format deja emunitate împotriva prostiei şi a neglijenţei de aceea sau conformat şi cu gîndul că vor merge în alte localităţi pentru a sărbători aceste două sărbători naţionale.

???

Deseori am senzaţia că m-am născut pe lume ca să consolez pe cei din jurul meu. Totul a început încă din gimnaziu cînd veneau cu secretele lor (copilăreşti, evident) colegele de clasă cu care practic nici nu comunicam, pentru a mi le destăinui. Deja de mulţi ani joc rolul unei „perne” pe care poţi plînge liniştit, şi ştii sigur că după asta ţi se face bine.

Dacă colega are probleme amoroase cu iubitul sau şi mai rău dacă nu are iubit(de parcă aş fi peţitoare), dacă vecina nu se împacă cu soacra sau are adesea conflicte cu rudele, dacă o a treia persoană are probleme de sănatate sau dacă…  Poate urma la nesfîrşit… Neapărat trebuie să-i consolez să le dau sfaturi sau să le rezolv cumva problemele lor. Straniu pentru mine este faptul că, nu doar persoanele pe care le cunosc, dar, şi cei străini apelează deseori la sfaturile mele. Uneori asta mă face să mă simt ca o bunicuţă cu mulţi nepoţi.

Nu doar o dată am menţionat faptul că nu sunt cea mai indicată persoana pentru a da sfaturi, că nu am experienţa unei vieţi trăite şi mai ales că nu sunt un psiholog cu studii. DRAGII MEI sînt şi eu om ca şi voi, multe lucruri nu le cunosc, am uneori nevoie de ajutor, deseori greşesc şi încerc să învăţ din aceste greşeli.

Dacă doriţi evident sunt gata să vă consolez şi în continuare, doar că aceasta uneori oboseşte, plictiseşte şi chiar enervează. De cele mai multe ori însă (aici mă voi contrazice, dar nu voi minţi) aceasta îmi place. Chiar sunt mulţumită atunci cînd pot ajuta pe cineva.

Un lucru este cert, toate aceste sfaturi nu sînt decît părerea mea pur subiectivă.